Benzile elastice pentru înot, denumite și extensoare, sunt un accesoriu de fitness esențial pentru antrenamentul pe uscat. Fortifică mușchii și ajută la îmbunătățirea tehnicii. Știți să le folosiți corect?
Extensorul trebuie să vi se potrivească la fel ca și costumul de înot: perfect. Dacă sunteți începători, este mai bine să alegeți elastice cu o rezistență mai mică, dar înotătorii avansați pot alege extensoare mai rezistente și mai ferme. Rețineți – nu contează doar forța de tracțiune, ci mai ales tehnica potrivită! Dacă doriți, vă puteți filma cu telefonul, pentru a vă putea verifica ulterior tehnica.
Extensoarele de înot pot fi folosite pe tot anul, în funcție de planul și de obiectivele de antrenament propuse. Se pot folosi și înaintea competițiilor, pentru a încălzi mușchii, sau pentru reabilitare.
Atașați banda elastică la loc sigur, la nivelul umerilor. Dacă o fixați prea jos sau prea sus, va simula un unghi incorect, care poate dezvolta deprinderi greșite. În timpul antrenamentului, imaginați-vă că înotați în bazin. Țineți cotul sus, nu încrucișați prea mult brațele și concentrați-vă pe întregul procedeu de la început până la sfârșit. Mișcarea trebuie să fie lină, la fel ca în apă.
Procedeul craul – simulează mișcarea care are loc sub apă. Nu uitați să țineți cotul sus (ideal 3 seturi a 30 de repetări)
Procedeul fluture – tracțiunea se face cu ambele brațe simultan. Concentrați-vă pe forță și pe controlul mișcării (ideal 3 seturi a 20 de repetări)
Antrenament C-core – Combină mișcările de înot ale brațelor cu genuflexiuni, pentru fortificarea mai multor grupe de mușchi (ideal 3 seturi a 20-50 de repetări)
Mișcări de vâslire – fixați extensoarele la înălțimea pieptului, așezați-vă și trageți brațele spre corp ca și cum ați vâsli (ideal 3 seturi a 15-20 de repetări)
Nu uitați că nu numărul de exerciții contează, ci efectuarea lor corectă. Mai bine faceți trei seturi de 15 repetări cu tehnica corectă, decât 50 cu tehnica greșită.
În concluzie: extensoarele de fitness pentru înot sunt excelente, dar nu înlocuiesc apa.