Citiţi interviul nostru cu Míša Procházková şi aflaţi cum a fost drumul ei spre înotul competiţional, ce capcane ascunde înotul competiţional şi când este cel mai bine să vă apucaţi de el.
De cât timp înoţi şi cum ai început să înoţi?
Înot de mică, dar înotul competiţional îl practic de la 12 ani. Înota fratele meu şi pentru că i-a fost util, părinţii mei m-au trimis şi pe mine la înot şi le sunt recunoscătoare pentru asta.
Cum au fost începuturile la înot? Ce a fost cel mai greu pentru tine la început şi ce este cel mai greu acum?
Începuturile au fost grele, mereu voiam să mă scufund şi să mă joc de-a leii de mare. Dar imediat ce am trecut la secţia de înot, antrenorii s-au îngrijit de noi şi ne-au iniţiat în bazele înotului. Cel mai greu dintre toate a fost să mă obişnuiesc să mă trezesc la o oră când, pentru oamenii „normali”, este încă miezul nopţii. Vorbesc despre ora 5 dimineaţa.
Ai fost decisă încă de la început să participi la competiţii?
Pe atunci aveam doar 10 ani şi probabil că nici măcar nu ştiam că există competiţii de înot, dar părinţii cu siguranţă intenţionau asta, pentru că şi ei aleargă şi participă la competiţii toată viaţa. Deci nu a fost obiectivul meu principal, dar de-a lungul timpului m-am perfecţionat şi am ajuns şi la competiţii, acestea fiind cireaşa de pe tort pe lângă toate antrenamentele şi timpul petrecut în apă şi în afara apei.
Ce succese ai obţinut la înot?
Deţin mai multe titluri de campioană pe care le-am câştigat ca elevă tânără şi mai în vârstă. Disciplinele mele principale sunt 100 şi 200 de metri fluture şi 200, 400 şi 800 de metri craul.
Şi care este succesul meu actual? Faptul că încă mai înot şi la sfârşitul sezonului de vară şi de iarnă pot participa la Campionatul din Cehia împreună cu cei mai buni înotători cehi. Acest lucru este întotdeauna o mare motivaţie pentru a urma procesul de antrenament şi de a mă perfecţiona. Îmi place şi va continua să îmi placă întotdeauna acest sport. Apa este a doua mea „casă”.
Există vreun lucru de care eşti nemulţumită şi pe care ai dori să îl schimbi?
La vârsta de 16 ani am trecut la o altă secţie şi, datorită regulilor Asociaţiei cehe a sporturilor de apă şi atmosferei neplăcute la secţia de unde am plecat, nu am participat la mai multe campionate din Cehia, deşi mă pregătisem şi aveam forma necesară. A fost o situaţie complicată care m-a convins şi mai mult că voi vrea să înot toată viaţa.
Cum îţi perfecţionezi forma de înot? Cât de des mergi la antrenament şi combini antrenamentul de înot cu alte sporturi?
În ultima vreme, nu prea îmi perfecţionez forma, mai degrabă mă odihnesc şi o las mai încet cu antrenamentul, în funcţie de nevoie.
Am 4–8 antrenamente pe săptămână şi combin înotul cu alergatul, iar o dată pe săptămână încerc să merg la sala de firness. În unele săptămâni îmi pot permite să mă antrenez mai mult, în unele mai puţin. Totul depinde de şcoală şi de muncă, dar mai presus de toate, încerc să-mi ascult corpul. Am de gând să încerc în următorul sezon triatlonul, dar deocamdată nu ştiu nimic sigur şi mai este destul timp.
Ai un idol înotător?
Deoarece mă specializez pe stilul fluture, pentru mine a fost întotdeauna un mare model Michael Phelps. Este legenda înotului mondial. Îmi place să mă uit la înotătorii australieni, în special la Mack Horton. Îmi place cum antipozii abordează antrenamentul, iar în schimb educă numai înotători excelenţi.
Cum poate ajunge cineva la înotul competiţional şi de ce are nevoie?
Este simplu, copilul merge la înot în cadrul clubului de înot, antrenorul copilului îl înscrie la competiţii judeţene sau alte concursuri şi aşa începe totul. Este nevoie de înregistrare la secţia de înot şi îndeosebi de costum de baie, cască de înot şi ochelari. Fără astea nu merge ;-)
Care este vârsta ideală când se poate începe cu înotul competiţional, sau când ne putem apuca de el îndiferent de vârstă?
Vârsta ideală pentru a începe înotul este vârsta de copil, între 7 şi 10 ani. La vârsta de copil se învaţă cel mai bine modurile şi tehnicile individuale, dar copilul nu trebuie însă forţat. Este important să se deprindă şi cu alte activităţi fizice şi să dezvolte şi alte interese.
De ce ar trebui să ne apucăm de înotul competiţional? Ce ne aduce?
Înotul competiţional implică mult angajament faţă de acest sport de apă. Aşa cum se obişnuieşte în cazul sportului competiţional, petrecem mult timp la antrenament. Pe de altă parte, sportul la nivel competiţional va educa copilul într-o oarecare măsură şi îi va oferi o bază bună pentru următorii ani. Perseverenţa, fermitatea, auto-disciplina, noi prietenii pe viaţă, totul poate fi obţinut prin înot.
Ce le-ai recomanda celor care ezită să participe la competiţii?
Să lase teama deoparte şi să participe. Să încerce câteva concursuri la diferite discipline şi apoi să decidă dacă au sens pentru ei şi dacă le place sau nu.