Cum să începeţi cu înotul de rezistenţă?

Uneori mergeţi la bazin şi înotaţi în felul vostru, iar la ştrand înotaţi chiar şi cu ochelarii de soare. Dar lângă voi, înotători cu căşti de înot fac nenumărate ture de bazin, alunecă în apă ca peştii şi fiecare tură o termină cu o întoarcere spectaculoasă. Şi voi, de fapt, îi invidiaţi puţin! Vreţi să învăţaţi şi voi să înotaţi sau doar să vă perfecţionaţi şi să vă bucuraţi de înot mult mai mult decât până acum? Apucaţi-vă de înotul de rezistenţă! Da, uşor de spus - dar cum?

Să începeţi cu înotul de rezistenţă nu este deloc greu, dimpotrivă! Este suficient doar un singur lucru - voinţa! Nimic nu este gratis şi după prima oră de înot sigur nu veţi deveni Michael Phelps. Dotaţi-vă cu o voinţă puternică şi haideţi la bazin.

Primul pas – procuraţi-vă un costum de baie. Acum, veţi spune: „Da sigur, un alt anunţ de vânzări ...” Dar aţi încercat să înotaţi într-un şort de baie obişnuit sau bikini care sunt foarte sexy, ce-i drept, dar pentru înot absolut inadecvaţi? Şortul pluteşte în jurul vostru, vă încurcă permanent şi de multe ori aproape că vă părăseşte. Bikinii tot la fel, se mută permanent pe corp, şnururile se dezleagă şi mereu controlaţi dacă îi mai aveţi pe voi.

De aceea, pentru înotul de rezistenţă, alegeţi costume de baie de calitate, mulate. Avem o mulţime de croieli şi culori, cu siguranţă vă veţi alege unul în care veţi străluci. Un alt accesoriu necesar sunt ochelarii de înot. Nu pentru a vă proteja ochii de apa stropită de ceilalţi, ci pentru că, dacă veţi dori să înotaţi în mod corespunzător, trebuie să scufundaţi capul şi să suflaţi aerul în apă.

Al doilea pas – dacă vă gândiţi serios să vă apucaţi de înot, ar fi bine să vă încredinţaţi în mâinile unui antrenor cu experienţă şi să vă alăturaţi cursurilor de perfecţionare. Bineînţeles, puteţi începe să învăţaţi singuri, astăzi sunt pe Internet o mulţime de instrucţiuni şi clipuri video privind tehnica corectă. Dar voi nu vă vedeţi, aşa că nu veţi afla ce faceţi greşit şi ce corect. În această privinţă, vederea de afară a antrenorului şi sfatul lui sunt de nepreţuit. Antrenorul vă va ajuta să eliminaţi greşelile şi deprinderile incorecte încă de la început, de care mai târziu v-aţi putea dezvăţa cu greu. Puteţi participa la tot cursul sau să plătiţi o oră sau două cu un antrenor, iar apoi să exersaţi singuri ce v-a învăţat.

Pasul al treilea - dacă doriţi să deveniţi un înotător sportiv, învăţaţi să vă comportaţi în bazin ca ei. Aceasta înseamnă respectarea anumitor reguli. Una dintre ele este, de exemplu, înotul corect pe culoar. Pe acesta vă întoarceţi. Fundul bazinului este marcat cu o bandă, trasată în centrul culoarului delimitat. Dacă culoarul nu este delimitat, încercaţi să înotaţi ca şi cum ar fi, de-a lungul benzii. Înotaţi întotdeauna pe o parte a benzii de pe o parte a bazinului, iar înapoi pe a doua parte a bazinului. De direcţia întoarcerii vă veţi da seama urmărind ceilalţi înotători de pe culoarul vostru sau de pe cel alăturat. Procedaţi întotdeauna ca ei ;-)

În unele bazine, culoarele sunt adesea împărţite în funcţie de nivelul fiecărui înotător, aşa că încercaţi să vă aliniaţi întotdeauna la cel corespunzător nivelului vostru. În cazul în care culoarele nu sunt împărţite, pe un culoar se vor întâlni înotători cu diferite niveluri. În acest caz, este valabilă regula: PRIMUL ARE PRIORITATE. Încercaţi să îi ocoliţi la timp. Dacă sunteţi la începutul bazinului şi un înotător mai rapid înoată înspre voi, aşteptaţi să facă întoarcerea, iar apoi înotaţi după el. 

Al patrulea pas – echipaţi-vă cu materiale ajutătoare de înot, într-adevăr ajută! Nu este adevărat că labele care arată profesional sau pălmarele sunt numai pentru profesionişti. Pluta sau plutitorul aparent obişnuite, dar şi labele şi pălmarele, sunt de un mare ajutor chiar şi pentru începători. Uitaţi-vă ce materiale ajutătoare există şi la ce servesc. Acestea nu numai că ajută, dar fac şi antrenamentul şi înotul mai plăcut.

Al cincilea pas - nu vă daţi bătuţi, exersaţi şi înotaţi, înotaţi şi iar înotaţi :-) Nimeni nu s-a născut învăţat, pentru a vă perfecţiona trebuie sa insistaţi. Mergeţi la bazin cel puţin de două ori pe săptămână şi rezultatele vor veni cât de curând. Deşi aţi putea argumenta că în timpul antrenamentului beţi aproape jumătate din bazin, vă recomandăm să respectaţi regimul de băut.

Ce? Încă nu v-aţi ales costumul de baie? Faceţi click AICI şi să începem!

Să trăiască sportul şi spor la înot!