Întreținerea costumului de baie

Ca orice articol de îmbrăcăminte, și costumele de baie au anumite cerințe privind întreținerea și spălarea. Aflați cum să vă îngrijiți noul costum de baie, astfel încât acesta să reziste cât mai mult posibil și să-și păstreze proprietățile. Datorită îngrijirii, costumul de baie va rămâne la fel de ferm și de frumos colorat ca atunci când l-ați cumpărat.

 Rutina de îngrijire a unui costum de baie

 
1) Clătiți costumul de baie după ce ați înotat – de preferat sub duș sau cu apă rece. 
 
2) Uscați costumul la umbră și lăsați-l să se usuce natural – de preferință plasat pe un uscător
 
3) Dacă înotați în ape deschise, curățați toate impuritățile cât mai repede posibil.
 
4) Atenție la jacuzzi și la diverse băi – pot conține substanțe chimice.
 
5) Evitați contactul costumului cu cremele de bronzat, ar putea colora materialul.
 
6) Depozitați costumul de baie la loc uscat.
 
7) Costumul se stoarce prin strângerea acestuia într-un un ghemotoc, niciodată rotind mâinile în contrasens – această mișcare distruge țesătura.
 
 

Greșeli de evitat

 
1) După ce ați înotat, nu lăsați costumul de baie rulat în prosop, pentru că favorizează acțiunea clorului asupra materialului și proliferarea bacteriilor.
 
2) Nu spălați costumul cu gel de duș sau cu diverse șampoane. Clătirea minuțioasă cu apă curată este suficientă.
 
3) Nu spălați costumul de baie în mașina de spălat. Detergenții pot fi foarte agresivi.
 
4) Nu uscați costumul de baie în uscătorul electric, la soare sau pe calorifer.
 
5) Costumul de baie nu se calcă. Temperaturile ridicate pot distruge materialele artificiale.
 
6) Nu folosiți înălbitori clorurați. Doar pentru că un costum de baie este rezistent la clor nu înseamnă că poate fi albit.
 
7) Nu mergeți în costum de baie la sauna uscată sau la cea cu aburi – temperaturile prea ridicate pot deteriora materialul și cusăturile.